ființa

română

Etimologie

Din ființă.

Pronunție

• AFI: /fi.in'ʦa/

Verb

Conjugarea verbului ființa
Infinitiv	a ființa
Indicativ prezent pers. 1 sg.	ființez
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să ființeze
Participiu	ființat
Conjugare	I

1. (v.intranz.) a exista, a fi în ființă; a-și desfășura activitatea.

Cuvinte derivate

• ființare

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• finita
• înfiat

Referințe

• DEX '98 via DEX online