ființa

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din ființă.

Pronunție

  • AFI: /fi.in'ʦa/


Verb


Conjugarea verbului
ființa
Infinitiv a ființa
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
ființez
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să ființeze
Participiu ființat
Conjugare I
  1. (v.intranz.) a exista, a fi în ființă; a-și desfășura activitatea.

Cuvinte derivate


Traduceri

Anagrame

Referințe