horcăitură

De la Wikționar, dicționarul liber
Sari la navigare Sari la căutare

română

Etimologie

Din a horcăi + sufixul -tură.

Pronunție

  • AFI: /hor.kə.i'tu.rə/


Substantiv


Declinarea substantivului
horcăitură
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ horcăitură horcăituri
Articulat horcăitura horcăiturile
Genitiv-Dativ horcăiturii horcăiturilor
Vocativ horcăitură horcăiturilor
  1. faptul de a horcăi; zgomotul produs de cel care horcăie; horcăit, horcăială.


Traduceri

Referințe