horcăitură

română

Etimologie

Din a horcăi + sufixul -tură.

Pronunție

• AFI: /hor.kə.i'tu.rə/

Substantiv

Declinarea substantivului horcăitură
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	horcăitură	horcăituri
Articulat	horcăitura	horcăiturile
Genitiv-Dativ	horcăiturii	horcăiturilor
Vocativ	horcăitură	horcăiturilor

1. faptul de a horcăi; zgomotul produs de cel care horcăie; horcăit, horcăială.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online