implora

română

Etimologie

Din franceză implorer < latină implorare.

Pronunție

• AFI: /im.plo'ra/

Verb

Conjugarea verbului implora
Infinitiv	a implora
Indicativ prezent pers. 1 sg.	implor
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să implore
Participiu	implorat
Conjugare	I

1. (v.tranz.) a ruga pe cineva stăruitor, cu desperare (și cu umilință).

Cuvinte derivate

• implorare

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• amplori

Referințe

• DEX '98 via dexonline