implora

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din franceză implorer < latină implorare.

Pronunție

  • AFI: /im.plo'ra/


Verb


Conjugarea verbului
implora
Infinitiv a implora
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
implor
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să implore
Participiu implorat
Conjugare I
  1. (v.tranz.) a ruga pe cineva stăruitor, cu desperare (și cu umilință).

Cuvinte derivate


Traduceri

Anagrame

Referințe