interpela

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din franceză interpeller < latină interpellare.

Pronunție

  • AFI: /in.ter.pe'la/


Verb


Conjugarea verbului
interpela
Infinitiv a interpela
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
interpelez
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să interpeleze
Participiu interpelat
Conjugare I
  1. (v.tranz.) a cere cuiva să dea un răspuns, să dea socoteală asupra unui fapt; (spec.) a cere explicații (în parlament) unui membru al guvernului asupra modului de rezolvare a unor probleme, a unor acte etc.

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe