lustru
Etimologie
Din franceză lustre, italiană lustro.
Pronunție
- AFI: /'lus.tru/
Substantiv
| Declinarea substantivului lustru | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | lustru | lustre |
| Articulat | lustrul | lustrele |
| Genitiv-Dativ | lustrului | lustrelor |
| Vocativ | lustrule | lustrelor |
- strălucire naturală sau obținută prin procedee artificiale a suprafeței unui obiect; luciu.
- aspect lucios pe care îl capătă unele obiecte, stofe etc. din cauza uzării.
- luciu imprimat fețelor obiectelor de încălțăminte printr-o prelucrare corespunzătoare.
- (fig.) (peior.) spoială, strălucire aparentă; superficialitate.
Cuvinte derivate
Expresii
- Sărăcie cu lustru = sărăcie mare, sărăcie lucie
Traduceri
Traduceri
Etimologie
Din franceză lustre < latină lustrum.
Substantiv
| Declinarea substantivului lustru | ||
| m. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | lustru | lustri |
| Articulat | lustrul | lustrii |
| Genitiv-Dativ | lustrului | lustrilor |
| Vocativ | lustrule | lustrilor |
Traduceri
Traduceri
Etimologie
Confer lustră.
Substantiv
- formă alternativă pentru lustră.
Referințe
- DEX '98 via DEX online