mir

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din slavă (veche) mirŭlume”.

Pronunție


Substantiv


Declinarea substantivului
mir
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ mir miruri
Articulat mirul mirurile
Genitiv-Dativ mirului mirurilor
Vocativ mirule mirurilor


Locuțiuni


Traduceri

Etimologie

Din slavă (veche) miro.

Substantiv


Declinarea substantivului
mir
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ mir miruri
Articulat mirul mirurile
Genitiv-Dativ mirului mirurilor
Vocativ mirule mirurilor
  1. untdelemn parfumat și sfințit, întrebuințat la săvârșirea unor ritualuri în biserica creștină.

Expresii

  • A lovi (sau a izbi, a trăsni pe cineva) la mir = a) a lovi (pe cineva) în frunte (mortal); b) a distruge, a nimici
  • A-i lua (cuiva) mirul = a omorî


Traduceri

Referințe