nărav

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din slavă (veche) nravŭ. Confer bulgară нърав (nărav).

Pronunție


Substantiv


Declinarea substantivului
nărav
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ nărav năravuri
Articulat năravul năravurile
Genitiv-Dativ năravului năravurilor
Vocativ năravule năravurilor
  1. obicei, deprindere rea; cusur, viciu, nărăveală, nărăvie.
  2. (înv. și pop.) deprindere, obicei; fel de a fi, comportare.
  3. fire, temperament.

Cuvinte derivate

Expresii

  • A (se) învăța cu nărav = a (se) obișnui să ceară, să pretindă ceva ca pe un drept al său


Traduceri

Referințe