obișnuință

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Variante

Etimologie

Din a obișnui + sufixul -ință.

Pronunție

  • AFI: /o.biʃ.nu'in.ʦə/


Substantiv


Declinarea substantivului
obișnuință
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ obișnuință obișnuințe
Articulat obișnuința obișnuințele
Genitiv-Dativ obișnuinței obișnuințelor
Vocativ obișnuință obișnuințelor
  1. faptul de a fi obișnuit cu ceva, de a avea un anumit obicei; deprindere, obicei; datină.
  2. (rar) întrebuințare.

Cuvinte derivate

Locuțiuni


Traduceri

Referințe