obișnuință

română

Variante

• obicinuință

Etimologie

Din a obișnui + sufixul -ință.

Pronunție

• AFI: /o.biʃ.nu'in.ʦə/

Substantiv

Declinarea substantivului obișnuință
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	obișnuință	obișnuințe
Articulat	obișnuința	obișnuințele
Genitiv-Dativ	obișnuinței	obișnuințelor
Vocativ	obișnuință	obișnuințelor

1. faptul de a fi obișnuit cu ceva, de a avea un anumit obicei; deprindere, obicei; datină.
2. (rar) întrebuințare.

Cuvinte derivate

• neobișnuință

Locuțiuni

• (loc.adv.) Din obișnuință = în virtutea deprinderii, potrivit obiceiului.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online