obtura

română

Etimologie

Din franceză obturer.

Pronunție

• (hipercorectă, fără asimilare) AFI: /ob.tu'ra/
• (cu asimilare) AFI: /op.tu'ra/

Verb

Conjugarea verbului obtura
Infinitiv	a obtura
Indicativ prezent pers. 1 sg.	obturez
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să obtureze
Participiu	obturat
Conjugare	I

1. (v.tranz.) a astupa (temporar), a înfunda, a închide (o deschizătură, un tub, un vas, o arteră sangvină etc.).

Cuvinte derivate

• obturant
• obturare
• obturat

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• băutor
• burato

Referințe

• DEX '98 via DEX online