promite

română

Etimologie

Din latină promittere. Confer franceză promettre.

Pronunție

• AFI: /proˈmi.te/

Verb

Conjugarea verbului promite
Infinitiv	a promite
Indicativ prezent pers. 1 sg.	promit
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să promită
Participiu	promis
Conjugare	III

1. (v.tranz.) a-și lua obligația de a face ceva; a face promisiuni, a făgădui.

   Promit o carte.

   Promite un salariu mare.

2. (fig.) a îndreptăți speranțele; a prezenta perspectivele favorabile.

   Toamna promite să fie bogată.

Sinonime

• anticipa

Cuvinte derivate

• promis
• promisiune
• promitere

Traduceri

a-și lua obligația; a făgădui

afrikaans: beloof (Afrikaans), belowe (Afrikaans) arabă: وعد (wáʕada) (العربية) catalană: prometre (català) cehă: slíbit (čeština) chineză: 誓言 (shìyán) (中文), 承诺 (chéngnuò) (中文) daneză: love (dansk) engleză: promise (English) esperanto: promesi (Esperanto) estoniană: lubama (eesti) finlandeză: luvata (suomi) franceză: promettre (français) galiciană: prometer (galego) germană: versprechen (Deutsch), promittieren (Deutsch) (rar)

greacă: τάζω (tázo) (Ελληνικά) islandeză: lofa (íslenska) italiană: promettere (italiano) latină: promittere (Latina) maghiară: ígér (magyar), megígér (magyar) neerlandeză: beloven (Nederlands) norvegiană: love (norsk) poloneză: obiecać (polski) portugheză: prometer (português) slovenă: obljubiti (slovenščina) spaniolă: prometer (español) suedeză: lova (svenska), utlova (svenska) turcă: söz vermek (Türkçe)

Etimologie

Din promite.

Verb

1. forma de persoana a III-a singular la prezent pentru promite.
2. forma de persoana a II-a singular la imperativ pentru promite.

Referințe

• DEX online