reculege

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din re- + a culege (după franceză recueillir).

Pronunție

  • AFI: /re.ku'le.ʤe/


Verb


Conjugarea verbului
(se) reculege
Infinitiv a (se) reculege
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
(mă) reculeg
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să (se) reculeagă
Participiu recules
Conjugare III
  1. (v.refl.) a-și veni în fire, a-și recâștiga calmul; liniștea (după o spaimă, o emoție etc.); a se regăsi.
  2. (v.refl.) a se concentra, a medita profund, a se adânci într-o meditație.

Cuvinte derivate


Traduceri

Anagrame

Referințe