refracta

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din franceză réfracter.

Pronunție

  • AFI: /re.frak'ta/


Verb


Conjugarea verbului
(se) refracta
Infinitiv a (se) refracta
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
(pers. 3) (se) refractă
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să (se) refracte
Participiu refractat
Conjugare I
  1. (v.refl.) (fiz.; despre unde, raze de lumină) a se frânge, a devia la trecerea dintr-un mediu în altul.
  2. (v.tranz.) (despre corpuri, medii) a produce fenomenul refracției.

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe