strămuta

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din latină extramutare.

Pronunție

  • AFI: /strə.mu'ta/


Verb


Conjugarea verbului
strămuta
Infinitiv a strămuta
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
strămut
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să strămute
Participiu strămutat
Conjugare I
  1. a mișca (puțin) din loc; a clinti; a urni.


Traduceri