morală
română
Etimologie
Din latină moralis, franceză morale.
Pronunție
- AFI: /mo'ra.lə/
Substantiv
| Declinarea substantivului morală | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | morală | morale |
| Articulat | morala | moralele |
| Genitiv-Dativ | moralei | moralelor |
| Vocativ | morală | moralelor |
- ansamblul normelor de conviețuire, de comportare a oamenilor unii față de alții și față de colectivitate și a căror încălcare nu este sancționată de lege, ci de opinia publică; etică.
- comportare (lăudabilă); moravuri.
- disciplină științifică care se ocupă cu normele de comportare a oamenilor în societate; (concr.) carte care cuprinde aceste norme; etică.
- (fam.) dojană, mustrare.
- concluzie moralizatoare cuprinsă într-o scriere, mai ales într-o fabulă; învățătură.
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online