față

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare

română

Etimologie

Din latina populară facia (< facies).

Pronunție

  • AFI: /'fa.ʦə/


Substantiv


Declinarea substantivului
față
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ față fețe
Articulat fața fețele
Dativ-Genitiv feței fețelor
Vocativ față fețelor
  1. partea anterioară a capului omului și a unor animale; chip, figură.
  2. expresie a feței; mină, fizionomie.
  3. obraz.
  4. partea anterioară a corpului omenesc și a unor animale.
    Au căzut cu fața la pământ.
  5. (pop.; determinat prin „de om” sau „pământeană”) om.
  6. persoană, personaj.
    Fețe simandicoase.
  7. (mat.) fiecare dintre suprafețele plane care mărginesc un poliedru; fiecare dintre planele care formează un diedru.
  8. suprafață (în special a pământului, a apei).
  9. înfățișare, aspect.
  10. partea de deasupra, expusă vederii și mai aleasă, a unor articole alimentare de vânzare.
  11. culoare.
  12. partea lustruită, poleită, finisată atent etc. a unui obiect.
  13. partea finită, expusă vederii, a unei țesături (în opoziție cu dosul ei).
  14. prima pagină a fiecărei file.
  15. (înv. și pop.) pagină.
  16. fațadă.

Cuvinte derivate

Cuvinte compuse

Locuțiuni

Expresii

  • A (-i) cânta (cuiva) cucul în (sau din...) față = (în superstiții) a-i merge (cuiva) bine
  • A fi de față = a fi prezent, a asista
  • A scăpa cu fața curată = a scăpa cu bine dintr-o situație dificilă
  • A face față (cuiva sau la ceva) = a rezista; a corespunde unei probe, unei sarcini
  • A pune (de) față (sau față în față) = a confrunta; a compara
  • A (se) da pe față = a (se) descoperi, a (se) demasca
  • A-și întoarce fața (de la...) = a nu mai vrea să știe de..
  • A privi (sau a vedea, a zări pe cineva) din față = a privi (sau a vedea etc.) în întregime figura cuiva
  • Om (sau taler) cu două fețe = om ipocrit, fățarnic
  • A-i prinde (pe cineva) la față = (despre haine, culori) a-i sta bine, a i se potrivi
  • A schimba (sau a face) fețe (-fețe) = a) a-și schimba subit fizionomia, culoarea obrazului (de jenă, rușine etc.); b) a se simți foarte încurcat la auzul sau la vederea unor lucruri sau situații neplăcute; a se tulbura, a se zăpăci; c) (despre mătăsuri) a-și schimba reflexele, culorile
  • A prinde față = a se îndrepta după o boală
  • La fața locului = acolo unde s-a întâmplat (sau se va întâmpla) ceva
  • A-i ieși (unei pânze, unei stofe) fața (la soare, la spălat etc.) = a se decolora
  • A da față (unui lucru) = a lustrui, a polei, a netezi, a face să arate frumos (un lucru)


Traduceri

Anagrame

Referințe