singurătate

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare

română

Etimologie

Din singur + sufixul -ătate.

Pronunție

  • AFI: /sin.gu.rə'ta.te/


Substantiv


Declinarea substantivului
singurătate
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ singurătate singurătăți
Articulat singurătatea singurătățile
Dativ-Genitiv singurătății singurătăților
Vocativ ' '
  1. faptul de a fi singur; starea celui care trăiește singuratic; spec. izolare morală.
  2. loc retras pe unde oamenii nu umblă deloc sau trec foarte rar; loc pustiu, lipsit de oameni (și de animale); pustietate; p. ext. izolare.
    Era o singurătate totală.

Sinonime

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe