străpunge

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din latină *extrapungere (= transpungere).

Pronunție

  • AFI: /strəˈpun.ʤe/


Verb


Conjugarea verbului
străpunge
Infinitiv a străpunge
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
străpung
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să străpungă
Participiu străpuns
Conjugare III
  1. (v.tranz.) a împunge cu un obiect cu vârf ascuțit, astfel încât vârful (sau întregul obiect) să răzbată în partea cealaltă; p. ext. a ucide sau a răni cu o armă ascuțită.
  2. a perfora, a găuri.
    I-a străpuns inima.
  3. (fig.) a străbate, a pătrunde, a trece prin ceva.
    A străpunge frontul.
  4. a realiza legătura dintre două lucrări miniere subterane.

Sinonime

Cuvinte derivate

Expresii

  • A străpunge frontul = a distruge într-un anumit loc linia de apărare a inamicului și a pătrunde dincolo de această linie


Traduceri

Etimologie

Din străpunge.

Verb

  1. forma de persoana a III-a singular la prezent pentru străpunge.
  2. forma de persoana a II-a singular la imperativ pentru străpunge.

Referințe