obiect

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare

română

Etimologie

Din latină obiectum. Confer germană Objekt.

Pronunție

  • AFI: /o.ˈbjekt/


Substantiv


Declinarea substantivului
obiect
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ obiect obiecte
Articulat obiectul obiectele
Dativ-Genitiv obiectului obiectelor
Vocativ ' '
  1. corp solid, de obicei prelucrat, care are o anumită întrebuințare.
    Obiect de consum.
    Obiect de uz casnic.
  2. element, materie asupra căreia e îndreptată gândirea, activitatea intelectuală a omului.
    Obiect de cercetare.
    Obiectul de descriere.
  3. (fil.) ceea ce se află în afara eului; lucru care afectează simțurile noastre sau asupra căruia se îndreaptă gândirea noastră.
    Obiecte de admirație.
  4. conținutul asupra căruia se îndreaptă cunoașterea; ceea ce este cunoscut.
  5. ceea ce formează materia unei discipline, disciplină de studiu; materie.
    Obiect de învățământ.
  6. scop, țintă, țel; obiectiv.

Sinonime

Cuvinte derivate

Cuvinte compuse

Locuțiuni


Traduceri

Referințe