însoțire

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din a însoți.

Pronunție

  • AFI: /ɨn.so'ʦi.re/


Substantiv


Declinarea substantivului
însoțire
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ însoțire însoțiri
Articulat însoțirea însoțirile
Dativ-Genitiv însoțirii însoțirilor
Vocativ însoțire însoțirilor
  1. acțiunea de a (se) însoți; întovărășire, însoțit.
  2. (pop.) căsătorie; cununie; nuntă.
  3. împerechere.


Traduceri

Referințe