țintaș

română

Etimologie

Din țintă + sufixul -aș.

Pronunție

• AFI: /ʦin'taʃ/

Substantiv

Declinarea substantivului țintaș
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	țintaș	țintași
Articulat	țintașul	țintașii
Genitiv-Dativ	țintașului	țintașilor
Vocativ	țintașule	țintașilor

1. persoană care țintește și trage (bine) cu arcul sau cu pușca; ochitor, trăgător, trăgaci.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online