armoniu

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din franceză harmonium, germană Harmonium.

Pronunție

  • AFI: /ar'mo.nju/


Substantiv


Declinarea substantivului
armoniu
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ armoniu armonii
Articulat armoniul armoniile
Dativ-Genitiv armoniului armoniilor
Vocativ armoniule armoniilor
  1. instrument muzical cu claviatură asemănător cu orga, la care sunetele sunt produse de vibrarea unor lamele metalice la presiunea aerului ieșit dintr-un burduf acționat cu pedale.


Traduceri

Referințe