blestema

română

Etimologie

Din latina populară blastimare < latină blasphemare.

Pronunție

• AFI: /bles.te'ma/

Verb

Conjugarea verbului blestema
Infinitiv	a blestema
Indicativ prezent pers. 1 sg.	blestem
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să blesteme
Participiu	blestemat
Conjugare	I

1. (v.tranz.) a supune unui blestem; a condamna la nenorocire.
2. (v.intranz.) a rosti blesteme la adresa cuiva.

Sinonime

• excomunica

Antonime

• binecuvânta

Cuvinte derivate

• blestem
• blestemat
• blestemățesc
• blestemățește
• blestemăți
• blestemăție

Traduceri

a supune unui blestem

bosniacă: prokleti (bosanski), ukleti (bosanski), kleti (bosanski) cehă: proklít (čeština), proklínat (čeština) engleză: curse (English) esperanto: blasfemi (Esperanto) finlandeză: kirota (suomi) franceză: maudire (français) germană: verfluchen (Deutsch) italiană: maledire (italiano) maghiară: átkozni (magyar)

norvegiană: forbanne (norsk) neerlandeză: vervloeken (Nederlands) portugheză: amaldiçoar (português) sârbă: проклети (prokleti) (српски / srpski), уклети (ukleti) (српски / srpski), клети (kleti) (српски / srpski) suedeză: förbanna (svenska) turcă: beddua etmek (Türkçe)

Referințe

• DEX online