Sari la conținut

bună-credință

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din bună + credință.

Pronunție

  • AFI: /ˈbu.nə kreˈdin.t͡sə/


Cuvânt compus

bună-credință

  1. obligație de comportare corectă pe care părțile trebuie s-o respecte la încheierea și la executarea contractelor sau, în cazul statelor, a tratatelor.
  2. convingere a unei persoane că acționează în temeiul unui drept și conform cu legea sau cu ceea ce se cuvine; sinceritate, onestitate.


Traduceri

Referințe

Adus de la „https://ro.wiktionary.org/w/index.php?title=bună-credință&oldid=1009968”