credință

română

Etimologie

Din latină * credentia.

Pronunție

• AFI: /kre'din.ʦə/

Substantiv

Declinarea substantivului credință
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	credință	credințe
Articulat	credința	credințele
Genitiv-Dativ	credinței	credințelor
Vocativ	credință	credințelor

1. faptul de a crede în adevărul unui lucru; convingere, siguranță, certitudine.
2. (înv.) încredere (pe care o inspiră cineva).
3. fidelitate, devotament, statornicie față de cineva sau de ceva.
4. (reg.) logodnă.
5. speranță, nădejde.
6. convingere despre existența lui Dumnezeu; mărturisire a acestei convingeri prin respectarea prescripțiilor bisericești; religie, cult.

Cuvinte derivate

• credincer
• credincios
• credinți
• necredință
• încredința

Cuvinte compuse

• profesiune de credință

Locuțiuni

• (loc.adv.) în credință = într-adevăr.

Expresii

• A-și mânca credința = a se comporta astfel încât nu mai inspiră încredere
• (înv.) A bea(sau a lua, a sorbi) credință (sau credința) = a gusta din mâncărurile servite domnitorului pentru a-l încredința că nu sunt otrăvite

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• recitând

Referințe

• DEX '98 via DEX online