căpcăun
română
Etimologie
Compus din cap + câine (după neogreacă ϰυνοϰέφαλος, kynokéfalos, „cap de câine”).
Este vorba de legenda medievală care situa oamenii cu cap de câine în regiunile de nord ale Rusiei (confer de ex. Historia de Adam de Brema (1066) sau mapamondul lui Juan de la Cosa). Finalul -un indică un tratament expresiv, confer gărgăun.
Pronunție
- AFI: /kəp.kə'un/
Substantiv
| Declinarea substantivului căpcăun | ||
| m. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | căpcăun | căpcăuni |
| Articulat | căpcăunul | căpcăunii |
| Genitiv-Dativ | căpcăunului | căpcăunilor |
| Vocativ | ' | ' |
- ființă fabuloasă din mitologia populară românească, închipuită cu trup de om și cu cap de câine, uneori cu două capete și cu două guri, despre care se spune că mânca oameni.
- (fig.) epitet dat unui om rău, crud, sălbatic.
Paronime
Traduceri
monstru pe care fantezia populară și-l imaginează cu cap de câine