trup

română

Din slavă (veche) trupŭ.

Declinarea substantivului trup
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	trup	trupuri
Articulat	trupul	trupurile
Genitiv-Dativ	trupului	trupurilor
Vocativ	trupule	trupurilor

(pop.) corp (al unei ființe).
corpul fără cap (și fără membre) al unei ființe; trunchi.
cadavru.
parte principală a unui obiect, a unei construcții etc.; (p.gener.) obiectul însuși.
(înv.) întindere mare de pământ care alcătuiește un singur lot.
Trup de moșie.
(înv.) mare unitate militară.

(A fi) trup din trupul cuiva = a) (a fi) născut din...; b) (a face) parte integrantă din ceva
A fi trup și suflet cu cineva = a se identifica cu aspirațiile cuiva; a fi foarte strâns legat de cineva