comenduire
română
Etimologie
Din comendui (ieșit din uz „a comanda” < comendie < poloneză komenda).
Pronunție
- AFI: /ko.men.du'i.re/
Substantiv
| Declinarea substantivului comenduire | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | comenduire | comenduiri |
| Articulat | comenduirea | comenduirile |
| Genitiv-Dativ | comenduirii | comenduirilor |
| Vocativ | comenduire | comenduirilor |
- organ militar care supraveghează îndeplinirea corectă a serviciului de gardă, păstrarea ordinii și a disciplinei într-o localitate, într-o unitate militară, într-o stație de cale ferată etc.
- local în care își are sediul un asemenea organ militar.
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online