serviciu
Etimologie
Din franceză service < latină servitium.
Pronunție
- AFI: /ser'vi.ʧju/
Substantiv
| Declinarea substantivului serviciu | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | serviciu | servicii |
| Articulat | serviciul | serviciile |
| Genitiv-Dativ | serviciului | serviciilor |
| Vocativ | serviciule | serviciilor |
- acțiunea, faptul de a servi, de a sluji; formă de muncă prestată în folosul sau în interesul cuiva.
- (în construcție cu verbele „a face”, „a aduce”) faptă, acțiune care servește, avantajează pe cineva; îndatorire, obligație.
- ocupație pe care o are cineva în calitate de angajat; slujbă.
- îndatorire care revine cuiva în calitate de angajat; îndeplinirea acestei îndatoriri.
- funcție.
- Serviciu de casier.
- subdiviziune în administrația internă a unei instituții, întreprinderi etc. cuprinzând mai multe secții; (p.ext.) colectivul de muncă corespunzător.
- grup de obiecte care alcătuiesc un tot cu destinație specială.
- Serviciu de cafea.
- mulțime ordonată în timp a regimurilor succesive ale unui sistem tehnic.
- (sport) punere în joc a mingii.
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Expresii
- A fi (sau a se pune) în serviciul cuiva (sau a ceva) = a sluji, a servi unei persoane sau unui scop, unei idei etc
- A face un prost (sau un rău) serviciu cuiva = a face cuiva (fără voie) un rău
- (despre angajați, ostași, elevi) (a fi) de serviciu = (a fi) însărcinat cu o misiune specială în cadrul obligațiilor profesionale
- A intra în serviciu = a deveni salariat
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online