complăcea
română
Variante
Etimologie
Din con- + a plăcea (după franceză complaire).
Pronunție
- AFI: /kom.pləˈʧe̯a/
Verb
| Conjugarea verbului (se) complăcea | |
| Infinitiv | a (se) complăcea |
| Indicativ prezent pers. 1 sg. |
(mă) complac |
| Conjunctiv prezent pers. 3 sg. |
să (se) complacă |
| Participiu | complăcut |
| Conjugare | II |
- (v.refl.) a găsi o mulțumire completă în ceva; (peior.) a se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească.
Cuvinte derivate
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online