echilibru

română

Etimologie

Din franceză équilibre < latină aequilibrium.

Pronunție

• AFI: /e.ki'li.bru/

Substantiv

Declinarea substantivului echilibru
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	echilibru	echilibre
Articulat	echilibrul	echilibrele
Genitiv-Dativ	echilibrului	echilibrelor
Vocativ	echilibrule	echilibrelor

1. situație a unui corp asupra căruia se exercită forțe care nu-i schimbă starea de mișcare sau de repaus; stare staționară a unui fenomen.
2. proprietate a anumitor sisteme de forțe de a nu schimba starea de mișcare sau de repaus a unui corp rigid asupra căruia se exercită.
3. (fig.) stare de liniște, armonie, de stabilitate lăuntrică.
4. stare a unei balanțe economice în care părțile comparate sau raportate sunt egale.
5. (fig.) proporție justă, raport just între două lucruri opuse; stare de armonie care rezultă din aceasta.

Cuvinte compuse

• echilibru dinamic
• echilibru bugetar
• echilibru economic

Expresii

• A-și pierde echilibrul = a fi pe punctul de a cădea, de a se prăbuși

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online