ecou

română

Etimologie

Din franceză écho < latină echo.

Pronunție

• AFI: /eˈkow/

Substantiv

Declinarea substantivului ecou
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	ecou	ecouri
Articulat	ecoul	ecourile
Genitiv-Dativ	ecoului	ecourilor
Vocativ	ecoule	ecourilor

1. repetare a unui sunet datorită reflectării undelor sonore pe un obstacol.
2. unde reflectate care pot fi percepute distinct în raport cu undele directe.
3. (fig.) răsunet, vâlvă produsă de un eveniment, de o problemă etc.

Cuvinte derivate

• radioecou

Expresii

• A se face ecoul cuiva = a repeta, a răspândi cuvintele sau ideile cuiva

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online