erete

română

Variante

• harete
• (înv.) hăreț, herete, harete, hereu, hărău

Etimologie

Etimologie necunoscută. Probabil de la arete („berbec de prăsilă”), datorită modului său de a se repezi să împungă (Scriban). Mai puțin probabilă derivare propusă de Diculescu, Elementele, 488, din greacă antică ἱεράϰιος (hierákios), prin intermediul unei variante ionice *ἱερήϰιος (ieríkios) (după Pascu, Suf., 39, din neogreacă γεράκι (geráki), confer macedoromână g’iraz.

După DAR, din maghiară harács („varietate de vultur”).

Pronunție

• AFI: /eˈre.te/

Substantiv

Declinarea substantivului erete
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	erete	ereți
Articulat	eretele	ereții
Genitiv-Dativ	eretelui	ereților
Vocativ	erete	ereților

1. gen de păsări răpitoare de zi, asemănătoare cu uliii, cu corpul zvelt, ciocul scurt și foarte încovoiat și cu câte un disc de pene pe părțile laterale ale capului (Circus); pasăre din acest gen.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online