cioc

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Onomatopee.

Pronunție


Interjecție

  1. (adesea repetat) cuvânt care imită zgomotul produs de lovituri (repetate) într-un obiect sau într-un material dur.
    Cioc!, cioc! se aude la ușă.

Sinonime


Traduceri

Ciocul berzei negre

Etimologie

Creație] expresivă, ca boc, toc, poc, coincide cu alte formații de același tip, confer rusă čok („zgomot produs de o izbitură”), de unde čokatsĭa („a ciocni paharele închinând”), italiană ciocco, franceză choc, spaniolă choque, etc.

Semantismul se explică prin zgomotul pe care îl produce ciocul, mai cu seamă atunci când păsările de curte își caută hrana, confer albaneză çukë („cioc”).

Pronunție


Substantiv


Declinarea substantivului
cioc
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ cioc ciocuri
Articulat ciocul ciocurile
Genitiv-Dativ ciocului ciocurilor
Vocativ ' '
  1. (ornit.) partea anterioară, terminală, lunguiață și cornoasă a capului păsărilor, care înlocuiește sistemul dentar.
    Ciocul al unei păsări.
  2. cantitatea de lichid sau de hrană care încape o dată în cioc.
  3. (fig.) gură a omului.
  4. parte sau prelungire ascuțită a unor obiecte.
  5. barbișon, țăcălie.
    Un domn care poartă cioc.

Sinonime

Antonime

Cuvinte derivate

Cuvinte compuse

Cuvinte apropiate

Expresii

  • (arg.) A pune ciocuri = a minți sau a deforma realitatea


Traduceri

Referințe