graniță

română

Etimologie

Din bulgară границa (granica), sârbocroată granica.

Pronunție

• AFI: /'gra.ni.ʦə/

Substantiv

Declinarea substantivului graniță
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	graniță	granițe
Articulat	granița	granițele
Genitiv-Dativ	graniței	granițelor
Vocativ	graniță	granițelor

1. limită care desparte două state; frontieră, hotar, limită teritorială.
2. (p.gener.) (fig.) limită, margine.

Sinonime

• frontieră
• hotar

Cuvinte derivate

• grănicer

Expresii

• Peste (sau dincolo de) graniță = în străinătate

Traduceri

Traduceri

engleză: frontier (English), boundary (English), border (English) finlandeză: raja (suomi) germană: Grenze (Deutsch) f. neerlandeză: grens (Nederlands) poloneză: granica (polski) f. rusă: граница (русский) (graníca) f. spaniolă: frontera (español) f.

Anagrame

• garanți
• giranta
• arginta
• gratina

Referințe

• DEX '98 via DEX online