irita

De la Wikționar, dicționarul liber
Variante de scriere Vezi și : irită, iriță

română

Etimologie

Din franceză irriter < latină irritare.

Pronunție

  • AFI: /i.riˈta/


Verb


Conjugarea verbului
(se) irita
Infinitiv a (se) irita
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
(mă) irit
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să (se) irite
Participiu iritat
Conjugare I
  1. (v.tranz. și refl.) a (se) enerva, a (se) înfuria.
  2. a (se) produce o ușoară congestie sau o inflamație dureroasă.

Sinonime

Cuvinte derivate


Traduceri

Etimologie

Din irită.

Pronunție

  • AFI: /iˈri.ta/


Substantiv

  1. forma de singular articulat pentru irită.

Etimologie

Din irita.

Pronunție

  • AFI: /i.riˈta/


Verb

  1. forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru irita.

Referințe