înfuria

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din în + furie.

Pronunție

  • AFI: /ɨn.fu.ri'a/


Verb


Conjugarea verbului
(se) înfuria
Infinitiv a (se) înfuria
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
(mă) înfurii
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să (se) înfurie
Participiu înfuriat
Conjugare I
  1. (v.refl. și tranz.) a fi cuprins sau a face pe cinevafie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita.
    Eșecul l-a înfuriat.
    S-a înfuriat cumplit pe ei.

Sinonime

Cuvinte derivate

Cuvinte apropiate


Traduceri

Referințe