jurător

română

Etimologie

Din a jura + sufixul -ător.

Pronunție

• AFI: /ʒu.rə'tor/

Substantiv

Declinarea substantivului jurător
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	jurător	jurători
Articulat	jurătorul	jurătorii
Genitiv-Dativ	jurătorului	jurătorilor
Vocativ	jurătorule	jurătorilor

1. (înv. și pop.) persoană care jură în calitate de martor în fața unei instanțe judiciare.

Cuvinte derivate

• jurătoare

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online