jurător

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din a jura + sufixul -ător.

Pronunție

  • AFI: /ʒu.rə'tor/


Substantiv


Declinarea substantivului
jurător
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ jurător jurători
Articulat jurătorul jurătorii
Genitiv-Dativ jurătorului jurătorilor
Vocativ jurătorule jurătorilor
  1. (înv. și pop.) persoană care jură în calitate de martor în fața unei instanțe judiciare.

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe