jura

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare

română

Etimologie

Din latină jurare.

Pronunție

  • AFI: /ʒu'ra/


Verb


Conjugarea verbului
(se) jura
Infinitiv a (se) jura
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
(mă) jur
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să (se) jure
Participiu jurat
Conjugare I
  1. (v.tranz. și refl.) a afirma, a declara ceva sub jurământ, a depune un jurământ.
    Jura fedilitate.
  2. (v.tranz.) a întări, a confirma la judecată, prin jurământ, o depoziție sau o mărturie.
  3. (v.refl.) a promite prin jurământ.
    Jur!
  4. (v.refl.) (pop.) a se afurisi, a se blestema (pentru a întări cele afirmate).
  5. (v.tranz.) (pop.) a ruga pe cineva cu stăruință; a implora, a conjura.

Sinonime

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe





poloneză

(polski)

Etimologie

Etimologie lipsă. (Ajută)

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv

  1. jurasic.