locțiitor

română

Etimologie

Din loc + țiitor (după franceză lieutenant).

Pronunție

• AFI: /lok.ʦi.i'tor/

Substantiv

Declinarea substantivului locțiitor
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	locțiitor	locțiitori
Articulat	locțiitorul	locțiitorii
Genitiv-Dativ	locțiitorului	locțiitorilor
Vocativ	locțiitorule	locțiitorilor

1. persoană care ține locul alteia într-o funcție și îndeplinește o parte din îndatoririle acesteia.

Cuvinte derivate

• locțiitoare

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• cotiților

Referințe

• DEX '98 via DEX online