îndatorire

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din a îndatori.

Pronunție

  • AFI: /ɨn.da.to'ri.re/


Substantiv


Declinarea substantivului
îndatorire
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ îndatorire îndatoriri
Articulat îndatorirea îndatoririle
Genitiv-Dativ îndatoririi îndatoririlor
Vocativ îndatorire îndatoririlor
  1. obligație bănească.
  2. obligație morală; sarcină obligatorie, datorie.
  3. (rar) faptă sau gest cu care îndatorăm pe cineva; atenție, politețe.


Traduceri

Anagrame

Referințe