notar

română

Etimologie

Din franceză notaire < latină notarius, germană Notar.

Pronunție

• AFI: /no'tar/

Substantiv

Declinarea substantivului notar
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	notar	notari
Articulat	notarul	notarii
Genitiv-Dativ	notarului	notarilor
Vocativ	notarule	notarilor

1. funcționar public învestit cu atribuția de a autentifica acte juridice, de a legaliza semnături, de a elibera copii legalizate, certificate etc.
2. (în vechea organizare administrativă a româniei) reprezentant al puterii centrale în comune, exercitând de obicei atribuții de șef al poliției și de secretar comunal.

Cuvinte derivate

• notăreasă

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• ornat

Referințe

• DEX '98 via DEX online