panțir

română

Variante

• panțâr

Etimologie

Din poloneză pancerz, sârbocroată pancir.

Pronunție

• AFI: /pan'ʦir/

Substantiv

Declinarea substantivului panțir
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	panțir	panțiri
Articulat	panțirul	panțirii
Genitiv-Dativ	panțirului	panțirilor
Vocativ	panțirule	panțirilor

1. mercenar dintr-un corp de oaste (călare) din trecut, însărcinat mai ales cu paza granițelor, cu transmiterea știrilor și cu aducerea la îndeplinire a unor porunci ale autorităților; (p.gener.) (pop.) ostaș.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online