panică

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din neogreacă πανικωσ (panikós), franceză panique, italiană panico, germană Panik.

Pronunție

  • AFI: /pa'ni.kə/


Substantiv


Declinarea substantivului
panică
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ panică invariabil
Articulat panica invariabil
Dativ-Genitiv panicii invariabil
Vocativ panică invariabil
  1. senzație de spaimă violentă de care este cuprinsă subit (și adesea fără temei) o persoană sau o colectivitate.

Expresii

  • A intra în panică = a se neliniști, a se alarma, a se speria (foarte tare)


Traduceri

Anagrame

Referințe