răpuitor

română

Etimologie

Din a răpune + sufixul -itor.

Pronunție

• AFI: /rə.pu.i'tor/

Substantiv

Declinarea substantivului răpuitor
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	răpuitor	răpuitori
Articulat	răpuitorul	răpuitorii
Genitiv-Dativ	răpuitorului	răpuitorilor
Vocativ	răpuitorule	răpuitorilor

1. (neobișnuit) persoană care încântă, farmecă, cucerește.

Cuvinte derivate

• răpuitoare

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• aporturi

Referințe

• DEX '98 via DEX online