cuceri

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din latină *conquerire (= conquirere).

Pronunție

  • AFI: /ku.ʧe'ri/


Verb


Conjugarea verbului
(se) cuceri
Infinitiv a (se) cuceri
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
(mă) cuceresc
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să (se) cucerească
Participiu cucerit
Conjugare IV

I.

  1. (v.tranz.) a cuprinde, a ocupa, a supune un teritoriu cu puterea armelor.
    După lupte crâncene au cucerit cetatea.
  2. a doborî ceva prin luptă susținută; a câștiga.
  3. (fig.) a-și atrage simpatia, a câștiga dragostea sau bunăvoința cuiva.
    A cuceri simpatia tuturor.

II.

  1. (v.tranz. și refl.) (înv.) a (se) supune, a (se) închina; a (se) ruga umilindu-se.

Sinonime

I.

Antonime

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe