reticență

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din franceză réticence.

Pronunție

  • AFI: /re.ti'ʧen.ʦə/


Substantiv


Declinarea substantivului
reticență
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ reticență reticențe
Articulat reticența reticențele
Dativ-Genitiv reticenței reticențelor
Vocativ ' '
  1. trecere sub tăcere a unui lucru care trebuia sau putea să fie spus; omitere intenționată a unui gând; lucru omis.
  2. figură de stil constând în întreruperea bruscă a unei idei și trecerea la alta, lăsând să se înțeleagă cele neexprimate.


Traduceri