reticență
Etimologie
Din franceză réticence.
Pronunție
- AFI: /re.ti'ʧen.ʦə/
Substantiv
| Declinarea substantivului reticență | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | reticență | reticențe |
| Articulat | reticența | reticențele |
| Genitiv-Dativ | reticenței | reticențelor |
| Vocativ | ' | ' |
- trecere sub tăcere a unui lucru care trebuia sau putea să fie spus; omitere intenționată a unui gând; lucru omis.
- figură de stil constând în întreruperea bruscă a unei idei și trecerea la alta, lăsând să se înțeleagă cele neexprimate.
Traduceri
Traduceri