figură

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din franceză figure < latină figura.

Pronunție

  • AFI: /fi'gu.rə/


Substantiv


Declinarea substantivului
figură
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ figură figuri
Articulat figura figurile
Genitiv-Dativ figurii figurilor
Vocativ figură figurilor
  1. înfățișare a feței, a obrazului cuiva; chip, față, obraz.
  2. imagine plastică a unei ființe sau a unui obiect, redată prin desen, pictură, sculptură etc.
  3. (la jocul de cărți) carte care reprezintă diverse personaje (valet, damă etc.).
  4. (la șah) fiecare dintre piesele de joc, având forme caracteristice.
  5. grămadă de nisip, de pietriș etc., care a fost clădită în formă de corp geometric regulat, pentru a i se putea calcula mai ușor volumul.
  6. persoană; (în special) persoană purtătoare a unor caractere individuale sau sociale proprii; tip, personalitate.
  7. poziție sau ansamblu de poziții și de mișcări la dans, la balet, la scrimă, la patinaj etc.

Cuvinte compuse

Expresii

  • A face figură bună (sau rea) = a face o impresie bună (sau rea) celor din jur
  • (fam.) A face (cuiva) figura = a face (cuiva) o farsă sau o surpriză neplăcută
  • A face figură de... = a avea aerul de..., a fi considerat (sau a ține să fie considerat) drept..


Traduceri

Anagrame

Referințe