răutate

română

Etimologie

Din rău + sufixul -ătate.

Pronunție

• AFI: /rə.uˈta.te/

Substantiv

Declinarea substantivului răutate
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	răutate	răutăți
Articulat	răutatea	răutățile
Genitiv-Dativ	răutății	răutăților
Vocativ	răutate	răutăților

1. caracteristică a omului rău, înclinare spre a face rău altora.
2. (pop.; mai ales la pl.) slăbiciune, păcat, defect.
3. (concr.) faptă rea.
4. om rău.

Cuvinte derivate

• răutăcios
• înrăutăți

Locuțiuni

• (loc.adv.) Cu răutate = în mod răutăcios; cu ironie usturătoare, malițios.

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• rătutea

Referințe

• DEX '98 via DEX online