stricăciune

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din a strica + sufixul -ăciune.

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv


Declinarea substantivului
stricăciune
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ stricăciune stricăciuni
Articulat stricăciunea stricăciunile
Genitiv-Dativ stricăciunii stricăciunilor
Vocativ stricăciune stricăciunilor
  1. faptul de a (se) strica; (concr.) ceea ce este stricat, deteriorat; pagubă produsă de ceea ce s-a stricat, s-a deteriorat, s-a distrus.
  2. vătămare.
  3. efect rău, păgubitor.
  4. depravare, corupție.


Traduceri

Anagrame

Referințe