stricăciune

română

Etimologie

Din a strica + sufixul -ăciune.

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv

Declinarea substantivului stricăciune
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	stricăciune	stricăciuni
Articulat	stricăciunea	stricăciunile
Genitiv-Dativ	stricăciunii	stricăciunilor
Vocativ	stricăciune	stricăciunilor

1. faptul de a (se) strica; (concr.) ceea ce este stricat, deteriorat; pagubă produsă de ceea ce s-a stricat, s-a deteriorat, s-a distrus.
2. vătămare.
3. efect rău, păgubitor.
4. depravare, corupție.

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• încuscreați
• înțărcuiesc

Referințe

• DEX '98 via DEX online